R24.ro

 Ce înseamnă pentru nomenclatorul oficial de meserii a fi scriitor?

=============================================

In acelasi grupaj mai puteti citi: Interviu cu B.O. Popescu, medic neurolog si poet; Scriitori romani cunoscuti si meseriile lor; Opinii ale unor scriitori si oameni de cultura despre meseria de scriitor

====================================================

Meseria de scriitor a fost recunoscută oficial în nomenclatorul de meserii începând cu anii ’90. Cercetând cu atenţie tabelul de meserii al grupei majore 2, găsim la categoria “alţi specialişti cu ocupaţii intelectuale şi ştiinţifice” meseriile de “scriitori şi artişti creatori”. Am căutat o descriere amănunţită a acestei meserii în nomenclator şi nu am găsit nici o precizare. Probabil pentru că “a fi scriitor” este greu de perceput ca pe ceva concret. Însuşi termenul de “meserie” ne duce, pe de o parte, cu gândul la o activitate precisă, rezultată în urma unor studii de specialitate, în urma cărora primim o recunoaştere oficială, de regulă o diplomă cu care ne putem prezenta unui potenţial angajator. Or, nu se ştie câţi dintre scriitori, fie ei români sau occidentali, au putut face acest lucru. Şi asta pentru că, cel puţin până la ora actuală, nu există o pregătire concretă, la capătul căreia să primeşti o diplomă de scriitor sau o recunoaştere ca atare, după care abia apoi să-ţi  poţi începe activitatea literară. Există, e adevărat, facultăţi de filologie, de filosofie sau domenii conexe, de la care pornesc o bună parte a scriitorilor, precum şi studiul personal, lecturile de zi cu zi, săptămânile petrecute în bibliotecaă, ca premise ale formării scriitorilor, a oamenilor de cultură. Pe de altă parte, noţiunea de “meserie” şi practicarea ei presupune şi a fi plătit pentru asta lună de lună şi eventual a avea o carte de muncă în care să scrie “poet” sau “prozator”. O privire aruncată asupra eventualelor cărţi de muncă ale scriitorilor noştri ne-ar face să descoperim că, pentru stat, incluzând aici şi asigurările sociale, inclusiv cele de pensii, ei sunt înainte de toate medici, avocaţi, profesori, jurnalişti ş.a.m.d. 

În definitiv, nici nu ştim ce bine ar putea aduce literaturii să fie considerată o meserie ca toate celelalte. E greu să ne imaginăm un scriitor care e plătit să scrie proză sau poezie opt ore pe zi, cinci zile din şapte, are sau nu are inspiraţie, opere ce vor forma, una câte una, literatura română. Astfel, a scrie literatură, prin însăşi esenţa acestui lucru ce implică talent, fulguraţie, originalitate, nu poate fi descrisă ca o meserie în sensul propriu al acestui cuvant. Recunoscută deci doar cu numele, la fel ca toate ocupaţiile artistice, profesia de scriitor rămâne pentru mulţi o noţiune abstractă. De altfel, în trecut cuvântul de scriitor avea alt sens, acela de funcţionar de cancelarie, secretar, logofăt. În comunism, în nomenclator exista meseria de scriitor cu o “mică” diferenţă însă: scriitor de vagoane.

După Revoluţie, în urma protestelor unor personalităţi precum Mircea Dinescu, Laurenţiu Ulici ori Eugen Uricaru, preşedinţi ai Uniunii Scriitorilor, meseria de scriitor a fost recunoscută oficial. Astfel cuvântul “scriitor” dobândeşte ca prim sens acela de autor de opere literare.

Pentru mulţi dintre scriitori, scrisul este luat, însă, drept o adevărata meserie.  Ne referim aici din punct de vedere al profesionalismului şi al seriozităţii. Sunt autori care şi-au dedicat viaţa întreagă scrisului şi pe care i-am jigni dacă nu i-am numi, înainte de orice altă ocupaţie, “scriitori”.

 In ţara noastră, unde “românul s-a născut poet” e totuşi mult mai greu să te dedici complet scrisului. Pentru că, dacă in străinătate, cu un agent bun, scriitorul obţine venituri importante din urma vânzării cărţilor, a întâlnirilor cu fanii, a interviurilor, la noi lucrurile stau altfel. Nu există agenţi şi nici agenţii literare, iar drepturile de autor ale scriitorilor înseamnă pentru mulţi ceva mai mult de “o eugenia şi un tec”. De aceea scriitorii au nevoie de activităţi complementare pentru a se putea întreţine, de alte “meserii”. Cei mai mulţi dintre ei lucrează ca jurnalişti în presa scrisă. Aici putem identifica două categorii: aceea a jurnaliştilor care inevitabil, utilizând acelaşi instrument, şi anume scrisul, devin la un moment dat scriitori, autori de opere literare, şi aceea a poeţilor sau a prozatorilor care devin jurnalişti în anumite circumstanţe sau pentru anumite perioade de timp. Există foarte mulţi scriitori români care semnează rubrici săptămânale în diferite reviste şi ziare sau care chiar coordonează politici editoriale.

Nu tot timpul scriitorii îşi caută o a doua meserie din motive financiare. Sunt şi foarte mulţi scriitori care au la bază studii ce aparent n-au nici o legatură cu literatura, cum ar fi dreptul, medicina, ingineria. Istoria literaturii române ne oferă în acest caz exemple importante: cazul lui Vasile Voiculescu, absolvent de medicină, medic militar în primul război mondial şi totodată un scriitor foarte valoros, Ion Barbu, matematician renumit şi profesor universitar până în anul morţii, care reuşeşte să îmbine matematica şi poezia într-o manieră inedită. Acestea sunt cazuri în care ambele meserii au fost făcute din pură pasiune şi totodată cu maxim profesionalism.

În concluzie, putem afirma că meseria scriitorului român e în afara scrisului său, chiar şi atunci când vorbim de creatori de succes. Numai din scrisul lui, până acum, nici un autor român nu a putut să reziste aici decât pentru perioade limitate de timp, sau cu sprijinul unor burse speciale.

Categories: Grupa II
Tags: meseria de scriitor, meseriile scriitorilor romani, scriitori romani