R24.ro

Poet foarte apreciat în lumea literară românească, membru al Uniunii Scriitorilor, Bogdan O. Popescu este totodată absolvent al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii ”Carol Davila” Bucureşti iar în prezent medic neurolog al Spitalului Universitar de Urgenţă. Cele opt volume de poezie publicate până în prezent îi justifică valoarea şi recunoaşterea de care se bucură şi ne fac să purtăm acest dialog cu el despre modul în care poezia se poate îmbina cu un alt domeniu, mai ales când acesta este medicina.

==================================================

In acelasi grupaj mai puteti citi:

Articol principal: Din ce meserii traiesc scriitorii romani

Alte articole: Scriitori romani cunoscuti si meseriile lor; Opiniile unor scriitori sau oameni de cultura despre meseria de scriitor

===================================================

- Vreau sa va intreb mai intai daca vorbim cu doctorul sau cu scriitorul B.O. Popescu? Ce sunteti mai degraba, medic sau scriitor?

- Nu cred ca sunt mai degraba una din doua. Sigur ca am ipostaze in care, sa spunem, sunt mai mult medic sau mai mult scriitor. Atunci cand esti la spital, cand vin oamenii la tine, cand unii sunt intr-o stare foarte grava, evident ca trebuie sa fii medic, sau poate doar medic, pentru ca exista niste rigori pe care trebuie sa le respecti in atitudinea pe care o ai, in deciziile pe care le iei s.a.m.d. In alte randuri, mai ales cand sunt cu prietenii care scriu sau atunci cand sunt singur, pentru ca scrisul este un exercitiu singuratic, sigur ca atunci sunt foarte aproape de polul de a fi un scriitor absolut si aproape ca uit cu desavarsire ca sunt medic. Insa exista momente cand pot sa zic ca sunt si scriitor, si medic.

- Cand v-ati apucat sa scrieti?

- De publicat am publicat prima data la 16 ani, de scris m-am apucat mai devreme, cred ca pe la 8 ani am… Mama stie cel mai bine, pentru ca pe ea a impresionat-o lucrul asta, cel putin la inceput. Dupa aceea, cu timpul, i s-a parut ca uneori scriu prea trist. Parintii se asteapta de la copii sa fie fericiti si, in momentul cand scrii, si binenteles ca scrisul implica o filiera tragica, parintii pot deveni oarecum ingrijorati ca este ceva in neregula si accepta mai greu ca e vorba de un destin si ca perceptia tragica a realitatii nu e ceva rau, nu e ceva ingrijorator, este o cunoastere tragica a realitatii.

- In conditiile acestea, de ce ati urmat medicina?

- Am sa povestesc, cred ca nu a mai aparut nicaieri aceasta poveste. O sa intorc roata timpului pana la anul 1988. Eram in vacanta de vara dintre clasa a unsprezecea si a douasprezecea. Eram elev la Liceul “Gh. Lazar” din Bucuresti, profilul matematica-fizica. Publicasem pentru prima oara intr-o revista literara si, la vremea respectiva, pentru tot liceul, pentru colegii mei, eram o mica vedeta, fiindca nu oricine, mai ales pe vremea aceea, putea sa publice. Toti adolescentii au nevoie de siguranta, isi doresc siguranta. Ei incearca sa invete cat mai mult, sa traiasca cat mai mult si pe la varsta aceea nu intrevezi bine in ce domeniu ai putea avea succes. Or faptul ca eu deja publicasem si eram evident incurajat de scriitori importanti, cum ar fi Mircea Cartarescu, mi-a dat curaj, iar curajul pe care ti-l dau oamenii din breasla e foarte important. Intr-un fel sau altul, simteam mult mai clar pe vremea aceea ca pot sa ajung un scriitor de valoare mai degraba decat un medic de valoare. Nesiguranta privea medicina. De ce? Parintii mei erau amandoi ingineri. Se stie ca pe vremea vechiului regim medicii aveau o pozitie oarecum privilegiata. Nu erau neaparat implicati in politica si toata lumea avea nevoie de ei. Poate de aceea, parintii mei si-au dorit inca de pe cand eram mic sa fac medicina. Am acceptat acest sfat ca orice tanar “cumsecade” si cu premiul I la invatatura. Ajunsesem sa-mi doresc chiar eu sa fac medicina, in acord cu dorinta parintilor mei. Insa deja ma lansasem literar, publicasem in vreo trei randuri in reviste, avusesem intalniri cu scriitori importanti, precum Fanus Neagu, Mircea Cartarescu, Florin Iaru, Mircea Nedelciu. Aceste intalniri si succesul de inceput pe care l-am inregistrat cu poezia m-au facut sa vreau sa fiu mai degraba scriitor, poet, decat doctor. Am venit acasa intr-o buna zi de vara si i-am zis mamei: “Mama, eu vreau sa dau la filologie!”.Toata clasa a unsprezecea invatasem pentru admiterea la medicina, unde era foarte greu sa intri. Era un concurs foarte dur, pe conditii de pregatire dure. Opozitia mamei mele, care mi-a spus ca de scris pot sa scriu oricum, dar ca medicina e o meserie, m-a facut sa hotarasc sa dau o singura data la medicina iar, daca nu intru, sa incerc la filologie. Am intrat la medicina, in anul 1989, si de atunci s-a pecetluit meseria pe care o practic si astazi, aceea de medic. Dar am reusit sa nu renunt la scris, am publicat consecvent de-a lungul anilor.

- La sfarsitul volumului “Poemul de garda” ati scris ca asa cum in medicina exista cultura, si in cultura exista medicina.

- Exista o adevarata faima a medicilor preocupati de cultura si cel mai citat aici e Vasile Voiculescu. Exista si o faima a medicilor care au cantat la diverse instrumente, iar astazi avem Orchestra Medicilor. Medicii au renumele de oameni preocupati de cultura.

- Cum isi pune amprenta medicina pe opera dumneavoastra?Absolventul, sa zicem, de filologie sau de ASE B.O. Popescu ar fi scris altfel poezie?

- Pe alocuri cred ca ar fi scris altfel. Poate nu fundamental. In tot ce am scris, in toate poemele mele, arareori am apelat la termeni medicali sau am retrait experiente pe care le-am avut ca medic. S-a intamplat totusi in “Poemul de Garda”, unde am transpus o anumita atmosfera din lumea spitalului.

- Ati renunta la medicina pentru a va dedica total literaturii?

- Am prieteni poeti care spun ca ar trebui sa fac acest lucru. Aici o sa-l amintesc pe Aurelian Titu Dumitrescu, care zice: “Batrane, batrane… tu trebuie sa te lasi de medicina ca sa poti sa te dedici pe de-a intregul scrisului”. Eu insa n-am de gand sa fac acest lucru, pentru ca traiesc intr-un echilibru pozitiv, in sensul ca de fiecare data cand mi-e greu in medicina, ma echilibrez oarecum prin scris.

- Un alt considerent pentru a nu renunta la medicina ar putea fi de natura financiara?

-Tot timpul am auzit teoria ca la noi scriitorii sunt fara bani… Nici in Vest scriitorii n-au automat bani. Exista insa chiar in lumea noastra scriitori care traiesc civilizat cu veniturile obtinute doar din scris. Din scrisul practicat in domenii conexe. De exemplu, Mircea Cartarescu are rubrici in diverse reviste si este bine platit. Aici e vorba tot de scris, nu de o alta meserie.

- In acest caz, este vorba totusi si de notorietatea scriitorului…

-Aici voiam sa ajung. Sunt de acord ca lucrurile nu se desfasoara ca in Vest, insa nici acolo nu e suficient sa scrii doua versuri ca sa iti rezolvi viata. Sunt mai multi factori care concureaza la situatia de acum. Unii regreta timpurile de dinainte, cand scriitorul avea niste avantaje, primea niste bani, ba uneori chiar ajutoare sub forma de oua, faina, zahar de la Uniunea Scriitorilor. Dar societatea de azi nu isi permite inca sa plateasca anumite activitati ale artistilor. Ea nu absoarbe suficient fenomenul artistic. Dupa explozia din ”89, activitatile de acest s-au diversificat foarte mult, a aparut interesul real pentru bani la nivelul consumatorului si atunci s-a redus consumul de arta. Asta face sa se si cumpere putina arta, evident. Daca nu mai ai timp sa consumi, nici nu mai ai cum sa platesti pentru arta.

- Exista o solutie de a reorienta consumatorul catre arta, de a-l educa?

- Nu stiu daca exista o solutie, in afara de a promova arta prin diverse mijloace care tin si de media, si de institutiile guvernamentale, si de fundatiile care se ocupa cu lucrul asta. Trebuie sa existe mesajul constant ca avem arta, ca producem arta. Cine recepteaza acest mesaj e o alta problema.

Categories: Grupa II
Tags: , cultura si medicina, interviu B.O. Popescu, meseriile scriitorilor romani