Sânge, fecale, urină şi spermă în artă
Atenţie! Articolele de mai jos conţin informaţii şi imagini care pot părea şocante pentru persoanele pudice. Dacă vrei să vezi, ai să vezi!
===============
În acelaşi grupaj, mai puteţi citi:
Articol principal: Sânge, fecale, urină şi spermă în artă
Alte articole: Pictură fără inhibiţii, Filmele controversate au ajuns şi în România, Interviu cu Dumitru Gorzo, Arta contemporană şochează fără a impresiona
===============
Un metru cub de spermă pentru un monument al secolului XXI
Din 2005 până în 2007, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC), artistul francez Phillipe Meste şi-a expus proiectul unui vas în care vrea să strângă un metru cub de spermă. Orice bărbat îşi poate aduce contribuţia la realizarea unei opere de artă care să cuprindă spiritul şi materia secolului XXI. Este de ajuns un mail cu numele, prenumele, adresa donatorului şi doritorul va primi prin poştă o trusă de prelevare a spermei.
Proiectul, denumit Spermcube, este simplu: un cub de sticlă, cu latura de un metru, aşezat pe un frigider, va păstra sperma adunată din toată lumea. Meste a făcut deja un turneu prin toată Europa, într-o campanie de promovare a iniţiativei sale. Artistul francez a expus o machetă la scară a cubului în care va păstra “donaţiile” binevoitorilor. În cadrul expoziţiei era amenajată o cameră în care era prezentat un film pentru adulţi, cu scopul de a uşura sarcina celor care alegeau să contribuie pe loc la ceea ce se vrea a fi un fel de monument al secolului.
După încheierea expoziţiei de la MNAC, românii care vor să doneze spermă sau să cumpere acţiuni Spermcube trebuie să acceseze site-ul proiectului, spermcube.org. Spermcube are un capital de 100 000 de euro. Acţionarul majoritar este chiar Meste, cu 51%. Celelalte 49 de procente au fost împărţite în acţiuni cu valoare fixă de câte 5, 20 sau 100 de euro.
Ce înseamnă Spermcube
Mihnea Mircan, curatorul expoziţiei de la MNAC şi unul dintre acţionarii Spermcube, explică, în cadrul site-ului, implicaţiile unei astfel de opere de artă. “Toate posibilităţile vieţii se adună în deplinătatea fără cusur a cubului”, spune Mircan. Forma perfectă şi fără defecte a cubului ar simboliza rigiditatea societăţii în care oamenii (reprezentaţi prin sperma din interiorul vasului) se zbat orbeşte, într-o luptă impersonală şi dezordonată. Astfel, cubul se vrea atât o ilustrare, cât şi un protest la adresa totalitarismului puterii politice, dar şi la adresa sexualităţii din ce în ce mai explicite şi mai violente pe care societatea de consum o promovează. “Cubul alb al lui Meste epuizează şi anulează abilitatea de a număra şi a măsura”, mai spune Mihnea Mircan cu referire la violenţa simbolului propus de Philippe Meste.
Francezul este adept al “action art”-ului, un curent care se exprimă prin acţiuni şi mai puţin prin opere de artă statice. Meste a devenit celebru atunci când a atacat, în mod simbolic, nava amiral a flotei franceze, portavionul Foch. În 1993, artistul tulbură liniştea portului mediteranean Toulon când lansează câteva rachete artizanale inofensive înspre nava armatei franceze. Scopul “atacului de la Toulon” a fost evidenţierea unei realităţi a războiului pe ţărmul unei Mări Mediterane prea liniştite.
Arta extremă
Cristina Găluşcă a studiat Istoria Artei şi a literaturii în cadrul Jacobs University of Bremen şi explică de ce un astfel de tip de artă de-abia îşi face apariţia în România: “Ne lipsesc multe etape din istoria artei. Am fost totdeauna în urmă cumva. Şi apoi, când ne dădeam seama, copiam sau reproduceam ce era în vest”. Nevoită să recupereze decalajul cultural faţă de Occident, ea a constatat că “e foarte greu cumva, ca roman, să te pui în pielea unui vestic. E o criză a identităţii teribilă aici. Acasă lumea încă mai e tradiţionalistă, conservatoare”.
“Aici sunt cazuri în care te întorci după vacanţa de iarnă la cursuri şi, în loc de prof, îţi vine o profă. Şi nu pentru că au schimbat proful, ci pentru că proful şi-a schimbat sexul”, declară Cristina Găluşcă.
Arta care şochează a pornit chiar de la Salvador Dali, reprezentant de seamă al curentului suprarealist, care considera că poţi picta orice îţi trece prin minte. În încercarea de a vedea reacţiile criticilor, nu de puţine ori a strecurat, printre picturile sale, şi imagini cu excremente.
Şi Chris Ofili a dorit să şocheze atunci când a expus excremente de elefant. În 1998, Ofili câştiga Premiul Turner, oferit de Tate Gallery, cel mai important premiu pentru artă contemporană.
În “body art”, artiştii îşi declară excrementele opere de artă. Marina Abramovic, reprezentantă a curentului “body art” şi a “performance art”-ului, a creat în 2006 un proiect controversat, intitulat Balcan Epic, care poate fi vizionat aici.
Adeseori, artele se îmbină şi sunt oferite sub forma unui singur act artistic. Este cazul shock rock-ului, care combină muzica şi teatrul. Cel mai elocvent exemplu este 
Marilyn Manson, care încearcă mereu să testeze limitele. Multe dintre concertele sale au provocat controverse, mai ales atunci când artistul şi-a provocat răni pe piept în mod deliberat, sau când acesta a rupt mai multe foi dintr-o Biblie, pentru a mima apoi că le foloseşte pe post de hârtie igienică. Prezent în 2007 la Bucureşti, la prima ediţie de B’estival, Marilyn Manson a mimat în repetate rânduri că se masturbează pe scenă şi şi-a arătat posteriorul în faţa fanilor, pentru a şoca.
===============
În acelaşi grupaj, mai puteţi citi:
Articol principal: Sânge, fecale, urină şi spermă în artă
Alte articole: Pictură fără inhibiţii, Filmele controversate au ajuns şi în România, Interviu cu Dumitru Gorzo, Arta contemporană şochează fără a impresiona
===============
Leave a Reply