Cum (nu) se face examenul medical auto

===============

Din acelaşi grupaj, mai cititi,

Şpagă la examenul auto

Ce s-a mai scris în presa din România despre acest subiect

===============

Acelaşi tip de atitudine l-am găsit şi înainte de a începe şcoala de şoferi, când am fost la policlinică pentru examenul medical. Am plătit cinci sute şi ceva de mii, iar primul examen a fost cel oftalmologic. Cât am stat la coadă, mai erau şi alţii care veniseră tot pentru asta şi îmi spuneau că îl roagă pe doctor să scrie direct acolo apt pentru conducere ca să „scape mai repede”. Îmi spuneau că pot să fac şi eu la fel. Le-am spus că nu vreau.

Când am intrat, doctorul mi-a arătat în grabă câteva cartonaşe, de pe care trebuia să recunosc cifrele, apoi m-a pus să mă uit pe panoul acela cu litere mici şi mari. Cu ochiul stâng n-am avut nici o problemă, dar cu dreptul, n-am putut să recunosc literele cele mai mici. Când l-am întrebat pe doctor de ce nu văd, mi-a răspuns expeditiv: „hai domnule că dacă-mi vin oameni numai ca dumneata, nu mai termin niciodată”.

A doua zi, am venit pentru restul examenelor. Am fost trimis în schimb la un birou unde am primit fişa medicala completată cu apt „pe toată linia” fără ca eu să mă fi dus la vreunul din examenele alea, în afară de cel oftalmologic, pe care aproape am insistat să-l fac. Şi am observat că asta era de fapt procedura “normală”.

În aceste condiţii, dacă examenul medical se face expeditiv sau chiar nu se face deloc, dacă examinatorii primesc şpagă pentru a-i declara admişi pe candidaţi, deşi aceştia habar n-au să facă o parcare, atunci în ce măsură mai demonstrează permisul de conducere capacitatea sau abilitatea de a conduce autovehicule?

5 Responses to “Cum (nu) se face examenul medical auto”

  1. Salut! daca ai facut examenul medical in 2008 si ai platit doar cinci sute de mii, poti sa-mi spui si mie la ce policlinica, pentru ca eu nu gasesc nicaieri mai ieftin de 1 milion? sper sa nu ti se para stupida rugamintea mea, dar mie mi se pare exagerat de mult 1 milion o fisa medicala, in conditiile in care platesc asigurare medicala de sanatate statului roman….

  2. Este 80 RON la Teo

  3. Hey! Si eu rebuie sa fac examenul medical auto si mi-e frica de mor. Zi-mi te rog care este numele acelei policlinici ca nu vreau sa le faaaaaac! Te rog!Sau daca stie cineva….

  4. Din pacate asta e sistemul nostru. Banul conteaza mai mult, decat capacitatea reala de a conduce. Doctorii se spala pe maini pentru ca sunt acoperiti in fata unei eventuale acuzatii. Cum? Simplu: “incapacitatea a survenit dupa ce a fost examinat corespunzator iar soferul nu a venit pentru control sau tratament”. Pana nu se duce cineva cu camera ascunsa, ca sa apara la televizor, ca sa atraga atentia vreunei autoritati, ca acea autoritate sa constituie o “comisie de ancheta”, ca acea comisie de ancheta sa ia masuri………pai dragii mei, dureaza ani lumina. In conditiile asta, este mai tentant sa nu faci nici nimic si sa faci ce fac si altii. Dai banu si scapi repede. Asta e mentalitatea romanilor.
    Succes!

  5. […] Cum (nu) se face examenul medical auto […]

Leave a Reply

You can use these XHTML tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>