Business de nisa cu iz vechi
Comeţul cu obiecte de artă şi antichităţi este privit pe plaiurile mioritice ca un business de nişă, unul însă destul de sigur din punctual de vedere al recuperării investiţiei pe termen mediu şi lung. Marii investitori în acest sector sunt şi marii iubitori de stabilitate economică care cheltuie anual milioane de euro pentru achiziţia de tablouri, pendule, mobilă sau statuete din bronz care au în spate o poveste ce se întinde pe mai bine de un secol. Principalii jucători de pe piaţa comerţului cu antichităţi spun că riscul apare doar dacă nu ai ochiul format şi periceperea în a recunoaşte adevăratele obiecte de valoare din numărul impresionant de falsuri care invadează şi cele mai bine cotate magazine de profil.
Unul dintre motivele pentru care investitorii în această afacere de nişă vorbesc liniştiţi despre profitul pe termen mediu îl reprezintă marea bogăţie în obiecte de mare valoare a României rurale. De aceea marile târguri de antichităţi sunt cele din Sibiu şi Braşov, acolo unde se pt găsi mai uşor atât obiecte vechi de provenienţă străină din secolele XIX şi XX, cât şi obiecte tradiţionale româneşti datând de mai bine de două-trei sute de ani. Cu toate că ajung să coste şi câteva zeci bune de euro, cumpărătorii, majoritatea străini, nu se lasă aşteptaţi, mai ales după ce Vestul a anunţat începerea epocii vintage.
O afacere care nu poate da gres
Profitabilitatea unei astfel de afaceri cu iz vechi este dată de faptul că majoritatea celor care deţin obiecte valoroase le vând pe nimic comercianţilor de antichităţi, care apoi le revând la preţuri de sute sau chiar mii de ori mai mari. Este o afacere care nu poate da greş.
“Adevărul” scria într-un articol din anul trecut că piaţa comerţului cu obiecte vechi s-a mai aşezat în ultimii ani comparative cu începutul anilor ’90, când mulţi dintre colecţionari au dat curs unor anunţuri de tipul “cumpăr obiecte de artă şi ofer valută”, tranformând business-ul într-o cumpărare şi vânzare rapidă şi ilegală a multora dintre obiectele de patrimoniu.
Toţi marii comercianţi recunosc că nu vechimea vinde un astfel de obiect, ci povestea, care poate dubla valoarea. Negustorii de poveşti cu iz vechi şi fără mari preţenţii de rechini ai acestui tip de business de nişă au un profit lunar care trece uşor de 5.000 de euro. Ei sunt proprietarii boutique-urilor de boulevard de la începutul anilor ’90 şi reprezintă principala sursă de achiziţie pentru marii investitori de pe piaţă, care sunt mereu dispuşi să plătească câteva sute de mii de euro pentru un obiect autentic pentru că au garanţia că aici sau în afară îl vor vinde cu mai bine de un milion de euro. Pentru cei care nu se limitează doar la comercializarea obiectelor vechi, ci se implică şi în restaurarea obictelor de artă, profitul lunar poate trece uşor de 10.000 de euro.
În breasla anticarilor şi a comercianţilor cu antichităţi se intră greu. Trebuie să ai ochiul format şi furnizori valoroşi atât în ţară cât şi în marile târguri din Europa, şi ceva peste 20.000 de euro pentru deschiderea propriei afaceri cu poveşti vechi spuse prin obiecte mereu la modă.
Leave a Reply