karate feminin: pasiune si reusita
De multe ori m-am intrebat “De ce karate?!” De ce din toate sporturile eu am ales karate-ul. In drumul meu spre cautarea sportului perfect am trecut prin multe, dar care s-au dovedit a fi doar hobby-uri trecatoare specifice etapelor copilariei si adolescentei.
Karate-ul m-a insotit permanent, m-a ghidat si m-a indrumat sa pasesc cu incredere in viata. A fost ca o dragoste la prima vedere care, cred eu ca nu se va stinge niciodata. Am gasit mereu raspunsurile cautate in arta karate-ului, am simtit victoria, dar si infrangerea, bucuria, dar si durerea, speranta, dar si incertitudinea. Ca orice drum, drumul artei karate-do are si urcusuri si coborasuri, multe obstacole si adesea capcauni decisi sa te abata din calea ta. Succesul unui practicant de karate nu consta in cate trofee a adunat sau culoarea centurii ce o poarta, ci in faptul ca fiecare zi pentru el este o noua provocare, provocarea de fi in sala de antrenament indiferent de ora, de cat de obosit este sau cate griji ii strabat fiinta. El e acolo cu trup, spirit si suflet si asta e singurul lucru care conteaza.
Cand cineva afla ca practic karate ma priveste cu un oarecare interes, probabil prin prisma faptului ca sunt fata. Ideea preconceputa ca anumite sporturi sunt pentru baieti si altele pentru fete este inca in mintea romanului care nu intelege ca fiecare om e liber sa decida ce anume doreste si ce nu. Multi ma admira, dar sunt si persoane care ma compatimesc. Multi nu inteleg importanta karate-ului din viata mea si fac aluzii proaste si glumite deplasate, dar eu stiu ca practic karate pentru mine si nici o parere venita din partea unui necunoscator nu are insemnatate.
Cum am inceput?
Prima oara cand am pasit intr-o sala de arte martiale aveam 5 ani. Nu intelegeam mai nimic, dar ma fascina faptul ca eram prezenta intr-o sala imensa, alaturi de zeci de oameni care fac acelasi lucru, ca sunt inconjurata de prieteni si ca fac sport. Nu a trecut mult pana ce sala a fost inchisa din motive necunoscute si a trebuit sa iau calea altor sporturi. Am cochetat cu inotul, ciclismul, echitatia, tenisul de camp, handbalul, chiar si karting, am jucat fotbal, baschet si lista ramane deschisa caci oriunde se intampla sa existe oameni in miscare, acolo eram si eu.
In clasa a VI- a, din dorinta de a fi mereu prima in intrecerile cu bicicleta am ajuns, din nefericire, in stare foarte grava la spital. Dupa ore intregi in care m-am aflat in stare de inconstienta, mi-am revenit brusc spre surprinderea medicilor care au zis ca e o minune. Accidentul nu a fost nimic pe langa perioada care a urmat: mi s-a interzis cu orice pret sa mai practic sport, de orice natura ar fi el. Vestea a venit ca un glonte asupra mea, in acel timp avandu-mi format dictonul “Cine sta pe loc, acela rugineste!” asa ca am considerat ca singura sansa sa imi revin complet este sa invat autocontrolul si unde puteam mai bine decat la karate.
Am pasit increzatoare in sala Universitatii din Suceava, pornita sa patrund pe drumul spre autocunostere, spre intarirea organismului, spre dezvoltare personala si incredere in fortele proprii. Desi un copil la varsta aceea, am stiut din prima clipa ca ceea ce va urma imi va fura din gasca de prieteni, ma va prima de la distractii adolescentine, imi va crea un alt mod de viata decat a unui elev oarecare, unul cu adevarat deosebit.
In trei luni de zile am reusit sa obtin centura galbena trecand printre cei avansati. Timpul se scurgea foarte repede, iar preocuparea mea pentru karate era din ce in ce mai acuta. Am inceput sa particip la campionate, sa adun medalii si trofee, sa castig stima si respectul celor din jur si incetul cu incetul sa inaintez spre mult visata centura neagra. Am participat la stagii atat nationale cat si internationale, am facut cunostinta cu sportivi de renume precum si cu antrenori deosebiti.
S-a intamplat cand avem 16 ani: Am reusit sa promovez examenul de centura neagra sub indrumarea antrenorului meu, Nedelcu Sorin 4 Dan, pe atunci 3 Dan, urmand apoi un altul de recunoastere internationala cu presedintele Federatiei Romane de Karate, Adrian Popescu Sacele 8 Dan, pe atunci 7 Dan. Un an mai tarziu am reusit sa castig Campionatul National de Karate Shotokan ( proba de kata), victorie pe care am reusit-o in fiecare an pana in prezent.
Ajunsa in pragul clasei a 12-a am optat spre a-mi urma studiile intr-un oras cu potential in care pot creste si ca sportiv, deoarece pe langa Facultatea de Jurnalism spre care doream sa ma indrept, trebuia sa tin cont si de latura cealalta: sportul. In timpul liceului am participat la selectiile de lot national, dar faptul ca eram din provincie ma impiedica sa ma antrenez alaturi de cei mai buni. Bucuria intrarii la Jurnalism mi-a fost dublata si de legitimarea la clubul “Venus” Bucuresti, al carui antrenor era insusi antrenorul federal, Adrian Ghinea 6 Dan. La 20 de ani am reusit sa obtin NiDan (2Dan), grad pe care il port cu mandrie si acum. Au urmat multiple competitii interne si internationale la care am reusit sa ma impun printre cei mai buni castigand respectul celor din noul club. Totodata am reusit sa intru in lotul national de karate participand cu echipa Romaniei la Campionatele Europene de Seniori, Campionate pe care imi doresc sa le castig in viitorul apropiat.
Deoarece karate-ul competitional spre care am pasit se imparte in doua ramuri: Kata si Kumite si spre a atinge un nivel ridicat de performanta este bine sa urmezi doar una dintre cele doua, am considerat proba de Kata mai benefica pentru mine ca si sportiv, fapt pentru care am optat sa ma antrenez spre a cauta perfectiunea executiei karate-ului. Kata se bazeaza pe un antrenament mai mult individual. Intrucat clubul din care fac parte este specilizat pe kumite, eu fiind singura care se antreneaza pe kata, acest lucru imi da avantajul ca aditional sa ma antrenez si pe kumite si sa particip la campionate in ambele probe.
Odata cu intrarea in anul 3 de facultate, sensei (antrenorul) ne-a transferat la clubul “Sportul Studentesc”, club din care fac parte si in prezent. In paralel cu antrenamentele de la Sportul, particip si la antrenamentele clubului de karate al Universitatii din Bucuresti, club alaturi de care s-a incheiat un parteneriat, astfel antrenorul federal Adrian Ghinea 6 Dan preda in doua din zilele saptamanii studentilor din cadrul Unibuc in sala Facultatii de Drept.
Orice vrea sa faca miscare e binevenit!
Diana Enea
Leave a Reply