Presa britanică îl salută pe Sarkozy şi speră într-o reală îmbunătăţire a relaţiilor bilaterale

autor: Carmen Constantin, 28.03.2008

Presa britanică îl salută vineri pe preşedintele francez Nicolas Sarkozy, după vizita sa de două zile în Marea Britanie, relatează AFP.

Unele ziare se întreabă totuşi dacă aparenta ameliorare a relaţiilor franco-britanice este un punct pe un ecran de radar sau înseamnă o adevărată îmbunătăţire a legăturilor dintre cele două ţări, care de multe ori nu au fost în cei mai buni termeni.

Sarkozy ÅŸi premierul Gordon Brown ÅŸi-au exprimat dorinÅ£a de a transforma “legăturile cordiale” într-o “înÅ£elegere amicală”. “Vizita lui Sarkozy marchează un nou vârf în relaÅ£iile franco-britanice de după cel de al Doilea Război Mondial”, scrie The Guardian. “ÃŽnsă întrebarea este următoarea: va dura sau este vorba doar despre o atitudine fără viitor”, potrivit cotidianului.

“SpuneÅ£i ce vreÅ£i despre cuplul Sarkozy, dar cu siguranţă a avut un impact”, afirmă Daily Mail, care totuÅŸi avertizează “Vom trăi ÅŸi vom vedea”.

Pentru Independent, o relaÅ£ie puternică între cele două ţări oferă o oportunitate Marii Britanii în cadrul UE. “Dacă măcar o mică parte din ce a spus Sarkozy în Marea Britanie este adevărată, atunci există o reală oportunitate. PreÅŸedintele francez a prezentat o viziune coerentă despre Europa, pe care Londra o va putea susÅ£ine”, potrivit cotidianului. Ziarul are un articol ÅŸi despre noua soÅ£ie a lui Sarkozy, cu titlul “Cum ÅŸi-a pierdut capul Marea Britanie după Prima doamnă a FranÅ£ei”.

Â

Leave a Reply

You can use these XHTML tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>