R24.ro

La Valea Cascadelor, tramvaiul 35 coteşte brusc spre stânga, lăsând în urmă un miros greu de mici şi ţipete de muzică de petrecere. Se îndepărtează grăbit de cel mai vechi târg de mărunţişuri  din Bucureşti. De peste drum doi ţigănuşi privesc nepăsători în timp ce taie câteva bilete celor care au venit să vadă locul unde calcă şi “artistele şi oamenii cu bani în căutare de vechituri de preţ”.  

Anticari de ocazie 

Pentru cei câţiva negustori de antichităţi care vin în târgul din Valea Cascadelor comerţul cu obicte vechi este mai degrabă o îndeletnicire secundară. Pot vinde cu aceeaşi lejeritate o pendulă din 1920 şi un arc stricat de bicicletă. Nici unul nu are pretenţii de anticar. Marfa şi-o strigă, nu spun istoria unei piese şi devin neîcrezători când îi întrebi cum de au pus mâna pe obiecte aşa vechi. Mai toţi sunt gata să negocieze, să se tocmescă, să-ţi lase mai ieftin pendula din 1936 dacă iei şi vaza din 1965. De jurat se jură că toată marfa cu iz vechi este adusă din afară, Germania, Spania, Franţa şi Olanda fiind ţările cărora le este atribuită paternitatea celor mai multe dintre vechiturile târgului.  În târg comercianţii de antichităţi sunt destul de puţini. Câte unul aruncat ici şi colo după o gheretă de mici sau ascuns în spatele unor mese pline ochi cu “tehnologie de ultimă generaţie” de la telefoane mobile la aparate de radio şi piese de maşină. Doi-trei sunt ascunşi de ţiganii care vând marfă chinezească şi ţuică autohtonă în ambalaj de whisky veritabil. În târgul de la Valea Cascadelor comercianţii nu doar vând, ci şi cumpără pe bani puţini tot ce e mai vechi de 60 de ani.  

Pe ce nu dau ei doi lei, dăm noi sute de euro 

Dintre târgoveţii de antichităţi de la talciocul din Militari, Ion S. este singurul care recunoaşte cinstit că pe ce străinii nu dau doi lei, el vinde în târg cu zeci sau chiar sute de euro. Asta pentru că “românii au ochiul mai bine format şi ştiu să recunoscă un obiect de preţ”. Un obiect mai vechi de 70 de ani poate costa câţiva euro sau poate trece de 500 de euro. Ce face diferenţa dintre obiecte nu este neapărat vechimea sau starea actuală, ci mai degrabă mărimea obiectului. Astfel un pendul din anii ‘40 poate costa mai mult decât un telefon din anii ‘20, asta şi pentru că în afară de cei câţiva cunoscători, majoritatea cumpărătorilor de vechituri din târg sunt oameni interesaţi mai degrabă de funcţionalitatea obiectelor decât de calitatea lor de document istoric. 

Acum e vremea să te apuci de comerţ cu antichităţi  

“Ascultă la mine. Acu e vremea să te apuci de negoţ cu lucruri vechi, că se caută.”, sfătuieşte tanti Zica pe toţi cei ce vor să o asculte. Stă lângă un cuier vienez din 1926, marca Thonnet, Din când în când îl mângâie cu palma dreapă în timp ce te îndeamnă să analizezi cu atenţie muzicuţa aşezată moţ peste câteva ziare vechi. Îţi spune repede că e din 1893, ca asigurare că marfa ei are parfum de sfârşit de secol XIX. Cel mai mare “of ” al e că mulţi din cei ce-i cumpără marfa sunt proprietari de magazine de antichităţi prin Bucureşti care revând apoi obiectele de două sau chiar de trei ori mai scump. “Ştiu că vin şi cumpără de la mine şi cei care au magazinele alea de fiţe ca să le dea acolo de zece ori mai scump. La Hanul cu Tei o statuie spaniolă de broz de la începutul secolului XX se dă cu peste 1000 de euro. Eu le-o dau lor cu 60 de milioane de lei vechi. Vând ieftin pentru că am nevoie de bani”. În târgul din Valea Cascadelor obiectele vechi îşi fac cu greu loc, împart standuri cu râşniţe şi casetofoane şi se pătrund de miros de mici şi bere ieftină. Şi totuşi se vând. “Bani ies că altfel nu s-ar fi apucat nimeni de negoţul cu vechituri”, spuse Ion S. învârtind la un patefon vechi de mai bine de 70 de ani… 

Categories: General, Grupa 4 (anul 3)
Tags: antichitati, bijuterii, targ, vintage